Cândva eram excesiv de selectiv și ai fi știut cu siguranță că nu ești în grațiile mele. Azi selecția este mult mai rafinată, mai puțin pătimașă și delicată. Tot atunci, dacă eu consideram că mi-ai greșit, nu îți mai vorbeam, nu te mai sunam sau nu îți răspundeam. Era o atitudine revanșardă și punitivă, mai degrabă, decât un cordon sanitar, cu care, instinctiv mă înconjur și în prezent.
Azi, probabil, am devenit mai tolerant, mai înțelegător și mai înțelept, pentru că nu mă mai înfurii din orice și oricum. Înțeleg altfel natura umană și dorințele mărunte, în general materialiste, ale tuturor celor cu care vin în contact.
Văd micile șmecherii, șiretlicuri și strategii ca pe ceva amuzant, ca un observator neutru, neimplicat emoțional sau critic. Îmi permit asta pentru că de mult timp a obține ceva în plan material nu mai este o prioritate.
Și totuși, continui să evit persoane, să le exclud din cercul de prieteni, să le blochez pe rețelele sociale, să nu le vorbesc. Azi o fac detașat și din pura dorință de a mă proteja de neplăceri viitoare. Uneora le-am dat prea multe șanse de a-mi demonstra că au înțeles cum poate funcționa relația dintre mine și ei, încât, repetatele lor derapaje, m-au făcut să cred că nu mai e nimic salvat acolo. Nici măcar de dragul unor prezumtive amintiri plăcute nu mai pot tolera un prezent ce anunță un viitor din ce în ce mai scandalos.
Au fost unii și unele care au crezut că sunt lumea mea, că îmi dau ora exactă în viață și că, fără ei, voi fi un terminat, fără busolă. O vreme, dependent de prezența lor, aveam tendința să cred că lumea mea nu poate exista fără ei, dar una câte una aceste plăsmuiri ale minții s-au risipit, odată cu prima dezamăgire în dragoste, cu prima trădare în prietenie, urmate de lecții dure în familie, la școală, la muncă, în cartier și de dispariția dureroasă a unor persoane din această lume.
Am ajuns, și eu, la concluzia că e bine să am grijă cu cine îmi fac amintiri, o expresie la modă, care circulă obsesiv în mediul on-line.
Chiar nu trebuie să mai tolerez pe nimeni și nimic, mai ales că eu nu sunt genul de om care să se teamă de singurătate. Eu nu trăiesc în turme, în cercuri, în pătrate și socializarea nu este pentru mine un deziderat ci un auxiliar în existență.
Pe mine singurătatea mă inspiră, "îmi pune pixul în mână" și îmi limpezește ideile.
Nu exclud din orgoliu, îngâmfare sau pentru că sunt un încrezut, ci pentru că vreau liniște și pentru că m-am săturat să risipesc resurse cu persoane care nu oferă nimic, singura lor direcție de acțiune fiind către ei.
Eu nu cer și nu doresc să primesc, eu doar ofer și uneori obosesc. Acesta este și motivul pentru care nu prea știu să mă comport când primesc.
Nu am judecat și nu judec niciodată omul după haine, după avere, poziție socială, studii etc. deși, toate acestea, îmi creionează un portret al circumstanțelor în care acest om a trăit sau trăiește și îmi dau unele indicii despre caracterul său. Voința, uneori, nu poate birui mediul social, educațional și economic, în care, unui om, îi este dat să se nască sau să trăiască, cum în egală măsură lenea poate anihila orice înlesniri pe care familia și un mediu favorabil i le oferă.
Pe mine mă poți vedea vorbind sau petrecându-mi timpul aproape cu oricine, pentru că eu caut în oameni sinceritatea, omenia, frumusețea sufletului, lumina, fericirea, deschiderea, lipsa fățărniciei șamd.
Am un dat de la Dumnezeu că citesc oamenii dincolo de cuvintele și faptele lor. Simt omul rău și fățarnic în câteva clipe, și imediat îmi activez protecția sufletului, așa încât, orice mi-ar spune sau ar încerca acela, la mine nu ajunge.
Nu îmi plac oamenii negativi și toxici, care în permanență se vaită și își deplâng destinul. Nu îmi plac împăunații și prețiosii intangibili care se cocoață pe un piedestal de unde îi privesc pe toți de sus, ca pe niște nimeni. Nu îmi plac conflictualii de dragul conflictului. Nu îmi plac rasiștii. Și lista ar putea continua, dar cel mai simplu aș conchide scriind că nu îmi plac oamenii care îi desconsideră pe alții din orice motive.
Îți acord prezumția de sinceritate și de umanitate până la proba contrarie.
Cândva credeam că este în regulă să tolerez tot felul de profitori și de consumatori de resurse sufletești, de dragul diversității, al unei "prietenii" ce ne lega de ani buni și de dragul bunei conviețuiri cu vecinii, colegii, cunoștințele, rudele, amicii etc.
Cu unii am strâns amintiri de care îmi este drag, dar cu prea mulți am acumulat sentimente toxice și tocmai de aceea, pe viitor, de dragul meu, voi cauta și voi aprecia în oameni doar ceea ce îmi aduce liniște și lumină sufletească.
Cu orice preț, prefer să rămân un naiv incurabil ce vede binele acolo unde nu mai este nicio speranță pentru nimeni.
Tuturor ne place să ne petrecem timpul cu oameni care ne fac să râdem și să ne simțim iubiți, doriți, apreciați și respectați, dar în ziua de azi aceasta devine o misiune aproape imposibilă, cu precizarea că fiecare dintre noi am făcut, facem și vom face această misiune imposibilă altcuiva.
Ai grijă de lupii tăi așa cum ai de ceilalți!
